Specific mexican, acest preparat se serveşte în general ca aperitiv în combinaţie cu tortillas chips (chipsuri de porumb), nachos (chipsuri de porumb acoperite cu brânză topită) sau ca sos pe lângă alte mâncăruri tipic mexicane. Denumirea de guacamole este o abreviere de la aguacate mole care înseamnă piure de avocado.
Noi în general nu prea agreem avocado, însă mi-am propus să îi mai dau o şansă şi să încerc aceast aperitiv cu ocazia unei serate mexicane în compania vecinilor noştri. Am mai avut în meniu fajitas cu carne de vită, orez mexican şi bineînţeles renumita bere Corona ;)
Reţeta de guacamole nu e bătuta în cuie, poate fi adaptată după preferinţele fiecăruia însă ca ingrediente de bază avem în general: avocado, ceapă, ardei iute, roşii, coriandru şi zeamă de lime sau lămâie.
Să vă spun cum l-am preparat eu…
Timp: 15min
Porţii: 6-8
Ingrediente: 2 avocado (de preferinţă din cei mai închişi la culoare), 1 roşie, 1 ceapă, 2 căţei de usturoi, 1 ardei iute (sau jumătate dacă vi se pare prea mult), 2 linguri de iaurt (opţional), coriandru frunze (sau patrunjel), busuioc verde, zeamă de lime sau lămâie (1-2 linguri după gust), sare, piper
Mod de preparare:
Prepararea chiar nu are nimic special…
Curăţăm pulpa de la fructele de avocado, o pasăm (cu furculiţa sau la mixer) şi o stropim cu zeamă de lime/lămâie. Tocăm mărunt la cuţit sau la roboţel ceapa, usturoiul şi ardeiul iute, tăiem roşia cubuleţe şi amestecăm totul cu iaurtul, sare, piper şi coriandru după gust.
Cam asta-i tot. Păstrăm la frigider până în momentul servirii. Noi am servit la aperitiv cu chipsuri de mălai şi a fost bun, chiar mai bun decât mă aşteptam. Invitaţilor le-a plăcut foarte mult, însă iubitul meu a fost puţin mai sceptic… a avut o oarecare reţinere, cred că de la culoare :P
Una peste alta cred că o să-l mai fac, dar probabil doar atunci când am musafiri căci altfel îl voi mânca singură :D
Poftă bună!
pare super interesant, dar pacat ca prietenului tau nu a impartasit cu tine aceiasi parere.adevarul este ca tu gatesti foarte bine si as veni oricand in vizita la tine sa ne uimesti cu ceva noutati culinare care pe deasupra mai sunt si f. gustoase dar binenteles sa va vedem in primul rand. Liviu
RăspundețiȘtergereBuna Liviu, ma bucur ca iti place Guacamole. Abia astept sa ne vedem cu totii cu bine ;)
RăspundețiȘtergerePe curand!
F interesant. As gusta si eu putin ;)
RăspundețiȘtergereTE pupacesc.
Onuta, poate o sa va pregatesc Guacamole cand ne vom vedea ;)
RăspundețiȘtergereTe pup
sarut mana pentru masa
RăspundețiȘtergeream petrecut sarbatorile de iarna minunat alaturi de voi
am pregatit si eu acasa canf m-am intors guacamole si a fost super, super bun.
nu mi-am inchipuit ca o sa aiba asa mare succes
am sa-l gatesc din nou sambata cand voi avea musafiri.
o mancare usor de pregatit si f. gustoasa
Va pup, sa va fie de bine si distractie placuta sambata!
RăspundețiȘtergere