luni, 26 decembrie 2011

Prajitură cu iaurt şi lămâie

Prajitură cu iaurt şi lămâie
Cum vă simţiţi după prima zi de Crăciun?
Sper că nu aţi exagerat cu mâncărurile grele şi nu aţi făcut excese de nici un fel ;)
În orice caz, dacă sunteţi în căutare de o prăjitură uşoară şi răcoritoare care să vă învioreze după atâtea mese copioase vă recomand cu drag această prăjitură dulce acrişoară cu iaurt şi lămâie.
Se serveşte rece şi bine însiropată cu zeamă de lămâie, perfectă să taie greaţa :P
Timp: ~50min (min 1h la frigider)
Porţii: 8
Ingrediente: 2 lămâi cu coaja netratată (de preferabil bio), 30g miez de nucă, 3 ouă, 300g iaurt natur, 250-300g zahăr, 300g făină, 3 linguri de ulei de floarea soarelui (~30ml), 1 linguriţă praf de copt, un praf de sare, miez de păstaie de vanilie sau esenţă, 50-60g zahar pudra
Mod de preparare:
Tocăm miezul de nucă la cuţit şi îl rumenim puţin într-o tigaie fără adaos de ulei. Păstrăm bucăţelele mai mari pentru ornat deasupra.
Separăm albuşurile de gălbenuşuri şi le mixăm cu un praf de sare până se fac spumă.
Aşezăm într-un vas iaurtul, zahărul, gălbenuşurile, vanilia, coaja rasă de la o lămâie şi uleiul.
Prajitură cu iaurt şi lămâie - ingrediente
Mixăm ingredientele bine cu mixerul apoi adăugăm făina şi praful de copt şi mai mixăm odată până se omogenizează.
Prajitură cu iaurt şi lămâie - mixam aluatul
Adăugăm spuma de albuşuri şi nuca mărunţită şi încorporăm uşor cu o spatulă de jos în sus.
Prajitură cu iaurt şi lămâie - adaugam spuma de albusuri si nuca
Aşezăm compoziţia într-o tavă întinsă unsă cu unt sau ulei şi presărăm desupra bucăţelele de nucă păstrate deoparte.
Prajitură cu iaurt şi lămâie - asezam aluatul in tava
Coacem în cuptorul încins la foc potrivit 180°C timp de 30-35min până se rumeneşte frumos şi trece testul scobitoarei.
Prajitură cu iaurt şi lămâie - coacem 30min
Lăsăm blatul să se răcească complet în tavă.
Între timp stoarcem bine lămâile şi recuperăm tot sucul. Adăugăm zaharul pudra si eventual mai adaugam după gust şi obţinem siropul care va da contrastul acestei prăjituri.
Înţepăm blatul din loc in loc cu un cuţit şi îl însiropăm cu zeama de lămâie.
Prajitură cu iaurt şi lămâie - insiropam cu zeama de lamaie
Păstrăm prajitura în tavă, la frigider, acoperită cu o folie până în momentul servirii. Cel mai bine e să stea peste noapte la însiropat dar dacă nu aveţi timp lăsaţi-o minim 1 oră la frigider.
Prajitură cu iaurt şi lămâie - ilasam sa se absoarba siropul
Porţionaţi prăjitura în cuburi sau romburi şi serviţi-o rece pudrată cu zahăr.
Prajitură cu iaurt şi lămâie
Este deosebit de răcoritoare şi aromată, va face senzaţie printre mesenii ghiftuiţi ;)
Poftă mare şi Sărbători Fericite!

4 comentarii:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails