Stiaţi că musacaua este la origini grecească? Ei bine da, şi se cheamă “Melitzanes moussakas”.
Se prepară exclusiv cu vinete sau cu vinete şi cartofi, cu carne de miel şi nelipsita brânză feta grecească. Este cu totul şi cu totul altceva decât ceea ce ştiam eu că reprezintă musacaua. A fost o revelaţie pentru mine şi o dovadă în plus că mâncarea grecească este poate cea mai savuroasă din întreaga lume ;)
Timp: ~2h30min
Porţii: 8
Ingrediente: ~1kg vinete, 2 cartofi mari(opţional), 800g carne tocată de miel, 5 roşii, 2 cepe mari, 1 căţel de usturoi, 250g brânză feta grecească sau telemea de oi, 250ml vin alb sec, ulei de măsline, 3 linguri zeamă de lămâie, pătrunjel verde, dafin, sare, piper
Sosul alb: 60g unt, 60g făină, 600ml lapte, 2 ouă, nucşoară, oregano, sare, piper
Mod de preparare:
Tăiem capetele vinetelor fără să le decojim, le tăiem felii subţiri şi le presărăm cu sare. Le lăsăm aşa într-un ciur să se scurgă de apă. Între timp ne ocupăm de sosul de carne.
Tăiem ceapa şi usturoiul mărunt şi le călim în două linguri de ulei de măsline. Adăugăm carnea tocată şi o călim timp de 5 minute amestecând continuu.
Adăugăm apoi roşiile tocate, vinul, zeama de lămâie, pătrunjelul, dafin, sare, piper, acoperim şi lăsăm să fiarbă la foc mic timp de 40min.
Pregătim între timp un sos Bechamel după indicaţiile de aici şi când e gata încorporăm cu grijă ouăle, jumătate din cantitatea de brânză feta mărunţită şi presărăm oregano.
Curăţăm apoi cartofii, îi tăiem felii potrivite şi îi rumenim pe ambele părţi în puţin ulei de măsline pentru nu mai mult de 1 minut.
Facem acelaşi lucru cu feliile de vinete clătite şi uscate bine. Când am terminat de rumenit toate vinetele începem asamblarea…
Aşezăm un strat de cartofi pe fundul unei tăvi încăpătoare, apoi un strat de vinete.
Adăugăm jumătate din sosul de carne…
… apoi un alt strat de cartofi şi vinete, brănză feta mărunţită şi pătrunjel verde…
… urmează apoi restul de sos de carne şi un ultim strat de vinete…
Turnăm deasupra sosul Bechamel, presărăm brânza mărunţită şi coacem în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 40-50min.
Lăsăm să se răcorească puţin şi servim cu pătrunjel verde deasupra şi eventual alături de o salată grecească ;)
E bun de te lingi pe degete, parol.
Kali orexi! ~ Poftă bună!
In Grecia am mancat cea mai buna musaca. Mi se pare mult mai buna comparativ cu versiunea noastra!
RăspundețiȘtergere