marți, 14 iunie 2011

Chec Dalmaţian

Chec Dalmatian
Defapt checul ăsta se numeşte “Cake Marbré” adică chec marmorat şi este o reţetă clasică franţuzească însă iubitul meu când l-a văzut l-a botezat pe loc dalmaţian şi denumirea mi s-a părut foarte inspirată aşa că am păstrat-o ;)
Reţeta este ultra simplă şi sincer, cred că e cel mai bun chec sau pandispan pe care l-am gustat până acum.
Timp: 1h
Porţii: 1 chec mediu
Ingrediente: 100g unt moale, 125g zahăr, 3 ouă, 160g făină, 1 linguriţă praf de copt, esenţă de vanilie sau zahăr vanilat, coajă de lămâie netratată, 20g cacao
Mod de preparare:
Frecaţi zahărul şi untul moale până devine o pastă apoi adăugaţi ouăle şi continuaţi să mixaţi.
Chec Dalmatian - frecam untul cu zaharul
Adăugaţi făina şi praful de copt şi omogenizaţi totul cu mixerul.
Chec Dalmatian - adaugam faina
Veţi obţine un aluat destul de dens.
Chec Dalmatian - mixam aluatul
Împărţiţi acum aluatul obţinut în două. O parte o aromatizaţi cu coajă rasă de lămâie şi vanilie iar cealaltă parte o amestecaţi cu cacao.
Chec Dalmatian - adaugam cacao
Ungeţi o tavă de chec cu unt şi aşezaţi alternativ câte o lingură din cele două compoziţii ca în imagine.
Chec Dalmatian - asezam aluatul in tava
Dacă vreţi puteţi să îl nivelaţi puţin cu dosul unei linguri pentru un efect marmorat sau îl puteţi lăsa aşa cu pete.
Chec Dalmatian - marmoram aluatul
Coaceţi în cuptorul preîncălzit la 150°C timp de 40-50min.
Faceţi testul cu scobitoarea şi dacă iese curată atunci e gata. Chec Dalmatian - coacem timp de 40min
Îl lăsăm să se răcorească 1-2 minute şi apoi îl scoatem pe un grătar sau pe o tavă culcat pe o parte să se răcorească complet.
Chec Dalmatian - lasam la racit
E frumos tare şi bun…
Chec Dalmatian
Vă ofer cu drag o felie.
Felie de Chec Dalmatian
Poftă mare!

11 comentarii:

  1. Un chec aromat si de efect. Apetisant rau !!! Am facut si eu unul cu unt de arahide, l-am pestritat cam in acelasi stil.. numai ca fiind tava mare si multa compozitie, l-am desemnat prajitura :))

    Cu mare drag te invit sa raspunzi provocarii Dulce Romanie pe care o gazduiesc luna aceasta pe blog-ul meu. Ingredientele propuse sunt menta si cirese... Sper sa te lasi impresionata macar de unul dintre ele.. si sa ne incanti prin prezenta. Multumiri anticipate. Cu drag, Antonina

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne bucuram ca ai inceput sa postezi mai des. Ne incanti cu retetele tale delicioase. Pupici si la mai multe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc mult pentru aprecieri si sustinere.
    Va pup, o zi excelenta!

    RăspundețiȘtergere
  4. LA MULTI ANI!!!!
    MULT NOROC SI SANATATE, SA LE AI, DRAGA MEA, PE TOATE !!!!
    TE PUUP SI SA AI PARTE DE O ZI MINUNATA!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani! plini de lucruri frumoase, cu sanatate, impliniri si multumiri! pupici!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc frumos Miha va pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  7. draga mea trinity nu te cunosc personal dar in curand voi veni in belgia cu familia si te voi cauta ca sa-ti"iau gatul".pai se poate sa-ti bati tu joc de dieta mea si sa postezi asa minunatii de dulciuri si alte bunatati?din pacate de abia azi ti-am descoperit retetele dar deja am pus ochii pe cateva.multumesc in numele tuturor care gatesc sau vor gati dupa retetele tale. pupici.hai ca nu-ti iau gatul-vreau sa-ti vad urmatoarele retete.mult succes in continuare

    RăspundețiȘtergere
  8. Dana, comentariu tau m-a facut sa zambesc :)
    Te pup si sa aveti o sedere placuta in Belgia. Din pacate pentru diata ta tin sa te anunt ca ciocolata belgiana e asa de buna ca iti creeaza dependenta si nu prea stiu cum ai sa le impaci :D

    RăspundețiȘtergere
  9. am facut acest chec delicios aseara,am respectat intocmai gramajul si eu care nu ma pricep la facut prajituri,l-am reusit din prima.Am si poze la el :)
    Ca fel principal am facut piept de pui la gratar cu orez sote cu legume si am pus pe gratar si zucchini,iar la birou pranz din sufertas :)
    te pup,
    Dana Arad

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitari Dana, ma bucur tare mult ca ti-a reusit si ca v-a placut ;)
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails