luni, 26 septembrie 2011

Parmigiana di zucchine

Parmigiana di zucchine
Vara trece încet încet, vine toamna, se scutură nucile, se coc bostanii, ne pregătim de sezonul rece…
Într-o ultimă tentativă de a ţine soarele la noi în farfurii am pregătit această delicioasă mâncare italiană de dovlecei.
Seamănă cu o musaca aţi zice, doar că nu are carne şi are mult mult parmezan şi mozzarella ;)
Timp: ~1h20min
Porţii: 6-8
Ingrediente: ~2kg dovlecei, sos de roşii din 1kg roşii, 300g mozzarella, 100g parmezan ras, 2 ouă, 2 linguri sos pesto sau o mână de frunze de busuioc, ulei pentru prăjit, sare, piper
Mod de preparare:
Spălăm, tăiem capetele dovleceilor şi îi feliem pe lungime în felii subţiri. Îi presărăm cu sare şi îi aşezăm pe şervete de hârtie să se absoarbă zeama.
Încingem uleiul şi prăjim la foc iute feliile de dovlecei până prind puţină culoare.
Parmigiana di zucchine - prajim dovleceii
Le scoatem pe şervete de hârtie să scăpăm de excesul de ulei.
Pregătim sosul de roşii ca în reţeta de aici şi obţinem un sos dens şi bun. Pregătim apoi sosul pesto. Ideal ar fi să îl aveţi deja pregătit ca să câştigaţi timp. În orice caz dacă vreţi puteţi folosi direct frunze de busuioc proaspete fără să le mai faceţi sos.
Aşezăm apoi într-o tavă încăpătoare câteva linguri de sos de roşii şi tapetăm cu felii de dovlecei.
Parmigiana di zucchine - asezam feliile de dovlecei in tava
Aşezăm felii de mozzarella, sos pesto sau frunze de busuioc şi parmezan ras.
Parmigiana di zucchine - preseram parmezan ras, mozzarella si sos pesto
Urmează iar un strat de sos de roşii, apoi dovlecei, brânză, busuioc, până terminăm ingredientele. Ultimul strat să fie de sos de roşii.
Parmigiana di zucchine - adaugam sucul de rosii
Batem ouăle cu puţină sare, piper şi le turnăm deasupra.
Parmigiana di zucchine - turnam ouale batute deasupra
Presărăm parmezan ras din belsug şi coacem în cuptorul preîncălzit la foc mediu (180°C) timp de aproximativ 30min până prinde o crustă rumenă deasupra.
Parmigiana di zucchine - coacem 30min
Atât de bun a ieşit că a mâncat şi iubitul meu cu mare poftă, el care nu prea agrează dovleceii ;)
Parmigiana di zucchine - servim cu pofta
Să aveţi poftă!

vineri, 23 septembrie 2011

Fasole verde la aburi cu unt şi usturoi

IMG_7247_

Am achiziţionat de curând o oală pentru preparat legume la aburi şi am testat-o preparând acest minunat platou de păstăi de fasole verde cu unt.

Foarte foarte bun şi sănătos, cred că aş putea deveni vegetariană cu păstăi din astea în meniu ;)

Timp: ~30min

Porţii: 2

Ingrediente: 300g păstai de fasole verde, 2 căţei de usturoi, 2 linguri de unt, piper proaspăt râşnit, sare, mărar

Mod de preparare:

Punem apă la fiert în oala cu suportul pentru aburi.

Spălăm, curăţăm păstăile şi în momentul în care apa fierbe le aşezăm în suportul cu găuri şi acoperim cu capacul.

IMG_7240_

Lăsăm să fiarbă în aburi aproximativ 20 min până se înmoie dar atât cât să rămână crocante.

Pregătim între timp untul aromat cu usturoi. Pisăm în mojar usturoiul cu sarea şi piperul.

IMG_7242_

Adăugăm untul moale şi mărarul şi frecăm bine.

IMG_7243_

Când păstăile sunt gata le aşezăm pe un platou şi aşezăm bucăţele de unt aromat deasupra.

Servim imediat ca fel principal sau garnitură la orice fel de friptură din carne sau peşte.

IMG_7248_

Delicios…

Poftă mare!

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Tartă de piersici cu cremă de migdale şi smochine

IMG_7192_

Mai ţineţi minte piersicile mele albe din grădină cu care mă lăudam acum ceva vreme?

Păi după ce o parte le-am făcut gem, o parte le-am congelat şi o altă parte le-am făcut în câteva reprize peach crumble mi-au mai rămas destule şi pentru o mega tartă fără să le pun la socoteală pe cele care au fost mâncate ca atare. Aşadar recolta a fost bună, să dea Domnul tot atât şi la anul că tare bune au mai fost.

Tarta asta a ieşit aşa ceva suprem, am de gând să o repet toată iarna cu piersicile care le-am pus la păstrare în congelator.

Iată cum am preparat-o…

Timp: ~1h30min

Porţii: 1 tartă dublă

Ingrediente: 5-6 piersici aromate

Cremă: 4 albuşuri de ou, 200g zahăr, 100g unt, 200g pudră de migdale, 5-6 smochine confiate, un praf de sare, miez de păstaie de vanilie sau esenţă, 2 linguri rom, coajă de portocală

Aluatul: 200g unt, 200g zahăr, 1/2 linguriţă sare, 500g făină, 4 gălbenuşuri de ou, 4 linguri de lapte sau apă rece

Mod de preparare:

Întâi m-am ocupat de aluat pe care l-am pregătit după indicaţiile de aici cu cantităţile uşor schimbate pentru că am făcut o tartă dublă în tava mare de la aragaz.

După ce am frământat aluatul într-o formă de baton mare l-am învelit în folie şi l-am  băgat 10min în congelator. Apoi l-am tăiat felii cam de 5mm grosime şi le-am aşezat una lângă alta în tava unsă cu unt. În felul ăsta se aşează mai uşor în tavă. Păstrăm o bucată de aluat la frigider, o vom folosi la urmă deasupra tartei.

IMG_7179_

Am acoperit tava cu o folie şi am băgat-o în frigider până în momentul coacerii şi am trecut la prepararea cremei de migdale cu smochine.

IMG_7174_

Am frecat untul moale cu zahărul şi apoi am încorporat pudra de migdale, smochinele mărunţite la mixer, coaja de portocale, romul şi vanilia.

Am bătut albuşurile spumă cu un praf de sare şi le-am încorporat în cremă.

IMG_7177_

Buun, pai nu rămâne decât să încingem cuptorul la 180°C şi să asamblăm mega tarta.

Aşezăm crema de migdale peste aluat, nivelăm cu o spatulă apoi tăiem piersicile felii şi le repartizăm pe toată suprafaţa.

IMG_7183_

Aluatul rămas îl fărâmiţăm şi îl presărăm deasupra apoi băgăm tava în cuptorul preîncălzit şi coacem timp de 30-35min.

IMG_7189_

A ieşit o minunăţie…

IMG_7191_

Blatul fraged, crema aromată şi piersicile zemoase fac din tarta asta un deliciu suprem.

Poftă mare!

miercuri, 14 septembrie 2011

Porumb copt

Porumb copt
Cât mai e vreme de grătar nu ezitaţi să puneţi şi nişte ştiuleţi de porumb la copt. Sunt geniali presăraţi cu puţină sare şi unşi cu unt…mmm…
Timp: ~15min
Porţii: 2
Ingrediente: 2 ştiuleţi de porumb în lapte, 1 ligură de unt, sare, pătrunjel verde (opţional)
Mod de preparare:
Păi întâi faceţi focul şi pregătiţi grătarul cu cărbuni la iarbă verde, în grădină, în balcon, fiecare unde poate :P
Curăţaţi şi spălaţi ştiuleţii şi îi coaceţi pe grătarul încins pe toate părţile până se rumenesc.
Îi ungeţi apoi cu unt, presăraţi sare şi îi acoperiţi cu un capac căteva minute să se răcorească.
Porumb copt pe gratar - ungem cu unt si presaram sare si patrunjel
Serviţi numaidecât cu pătrunjel verde tocat deasupra.
Delicios!

duminică, 11 septembrie 2011

Tocana de ficăţei a bunicii

IMG_6591_

Când eram mică îmi plăcea să o ajut pe bunica la gătit. Tataia îmi meşterise un cuţitaş micuţ cât degetul lui mare cu coadă de os frumos şlefuită perfect potrivit pe măsura mânuţei mele. Bineînţeles că era cât se poate de bont şi abia dacă puteam tăia nişte frunze de pătrunjel. Eram însă extrem de fericită că aveam cuţitaşul meu şi contribuiam şi eu la gătit alături de bunica.

Când am mai crescut, aşa cam pe la 10-11 ani am început să fiu din ce în ce mai interesată de ingrediente, cantităţi şi modul de preparare aşa că în vacanţe mamaia mea răbdătoare a început să îmi explice cum se face una cum se face alta. Găteam alături de ea ciorbe, tocăniţe, plăcinte, cozonac, mâncare bună, autentică fără cuburi magice sau prafuri galbene care chipurile dau gust mâncării.

Îmi mai aduc aminte din când în când de mâncăruri ce le gătea bunica… de data asta mi-a venit în minte tocana asta de ficăţei la tigaie aşa că am pregătit-o în memoria ei…

Timp: 40min

Porţii: 2

Ingrediente: 500g ficăţei de pasăre, 2 cepe mari, 1 ardei roşu sau gogoşar, 3 roşii proaspate sau din conservă, 2 linguri ulei de floarea soarelui, dafin, cimbru, sare, piper, pătrunjel verde

Mod de preparare:

Tăiem ceapa şi ardeiul fâşii şi le călim într-o tigaie încăpătoare în două linguri de ulei.

IMG_6565_

Între timp curăţăm ficăţeii de pieliţe şi îi spălăm bine în apă rece. Îi zvântăm pe un şervet şi când ceapa s-a înmuiat un pic îi adăugăm în tigaie şi scuturăm tigaia.

IMG_6566_

Adăugăm sare, piper, o frunză de dafin, cimbru, acoperim cu un capac şi lăsăm să fiarbă la foc mic 10min.

Ridicăm apoi capacul, adăugăm roşiile, scuturăm tigaia şi mai lăsăm pe foc să scadă zeama încă vreo 10min.

IMG_6571_

Încercaţi să amestecaţi cât mai puţin şi cu grijă ca să nu se sfărâme ficăţeii.

IMG_6578_

Între timp punem de-o mămăligă dintr-o cană de mălai şi 3 căni de apă iar când tocana e gata presărăm pătrunjel verde şi mâncăm cu poftă.

IMG_6588_

Merge bine cu ceva murătură, castraveţi acri sau gogoşari la oţet. Acum în sezon, nici o salată de roşii n-ar strica.

Să fiţi sănătoşi!

miercuri, 7 septembrie 2011

Peach crumble ~ Piersici cu frimituri

IMG_7098_

Eraţi curioşi ce-am mai făcut cu piersicile din grădină care n-au devenit între timp gem?

Păi o parte le-am făcut în mai multe ture “peach crumble” adică în traducere piersici cu frimituri sau mai bine zis cu crustă ;) şi cu altele am experimentat nişte tarte bune bune (urmează în posturile viitoare) 

Crumble de fructe este un desert clasic al bucătăriei englezeşti, extrem de simplu şi uimitor de gustos atât cald cât şi rece.

Eu l-am făcut cam aşa…

Timp: ~40min

Porţii: 4

Ingrediente: 6 piersici coapte şi aromate, 2 linguri de unt moale, 2 linguri de nuci/alune/mijdale măcinate, 3 linguri de făină, 2-3 linguri de zahăr, miez de păstaie de vanilie, coajă de lămâie, un praf de sare, 1 linguriţă de rom, scorţişoară (opţional)

Mod de preparare:

Amestecăm untul moale, nucile/alunele, făina, zahărul, vanilia, romul, sarea şi coaja de lămâie până obţinem nişte frimituri.

IMG_7092_

Spălăm piersicile, le tăiem felii sau cuburi şi le aşezăm în 4 tăviţe individuale sau într-un vas mai mare.

IMG_7094_

Presărăm puţin zahăr deasupra şi eventual scorţişoară dacă doriţi apoi aşezăm cu degetele frimiturile de aluat.

IMG_7096_

Coacem timp de 25-30min în cuptorul preîncălzit la 180°C până se rumeneşte deasupra.

IMG_7102_

Servim pe loc cu mentă proaspătă, îngheţată sau frişcă sau lăsăm să se răcească complet.

IMG_7110_

E un desert la îndemâna oricui care se poate prepara cu orice alt fruct, experimentaţi doar ;)

Poftă mare!

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Frigărui reci cu jambon şi pepene galben

IMG_6977_

Acum cât încă se mai găsesc pepeni galbeni din belşug şi sunt deosebit de aromaţi, vă propun o reţetă de aperitiv rece într-o combinaţie inedită. Jambon crud cu pepene galben parfumat… încercaţi doar ;)

Timp: ~5min

Porţii: după cum doriţi

Ingrediente: jambon de Parma feliat foarte subţire, pepene galben zemos şi aromat

Mod de preparare:

Prepararea-i ca-n imagine… Tragem pe cât o frigăruie un cubuleţ de pepene galben, o felie de jambon şi iar un cubuleţ de pepene.

Servim imediat cu grisine.

Poftă mare!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails