duminică, 29 aprilie 2012

Vol-au-vent

Vol-au-vent
Vol-au-vent este un preparat originar din Franţa însă foarte popular în Belgia ce constă din coşuleţe de foietaj umplute cu diverse garnituri delicioase cum ar fi: carne de pui, biluţe din carne de vită/porc sau o umplutură de ciuperci cu usturoi, toate scăldate într-un sos alb cremos foarte asemănător cu o ciulama.
Numele de Vol-au-vent, care în traducere ar da “zbor-în-vânt”, se referă la faptul că aceste coşuleţe de foietaj sunt atât de uşoare ca o adiere de vânt.
Cea mai populară versiune este cea cu carne de pui însă practic aceste coşuleţe pot fi umplute cu tot ce doriţi: legume, peşte, fructe de mare, combinaţiile sunt infinite…
Eu am încercat o variantă combinată de pui cu ciuperci şi usturoi care a ieşit de-men-ţi-a-lă…
Iată cum se face…
Timp: ~1h 30min
Porţii: 4-6
Ingrediente: 1 morcov, 1 ceapă, 1 bucată praz, 2 foi de dafin, 1 pui întreg de 1,3-1,5kg sau ~600g piept de pui fără piele şi oase, 1 lingură de unt, 250g ciuperci (opţional), 1 căţel de usturoi (opţional), sare, piper, pătrunjel verde, 8-10 coşuleţe de foietaj gata preparate sau ~450g aluat de foietaj
pentru sos: 50g unt, 50g făină, 200ml smântână dulce, 1 gălbenuş, 2 linguri vin alb sec învechit (Madeira, Sherry), zeama de la 1 lămâie
Mod de preparare:
Aşezaţi morcovul, ceapa şi bucata de praz întregi într-o oală încăpătoare. Adăugaţi foile de dafin şi puiul întreg sau pieptul de pui deasupra legumelor şi turnaţi cam 1,5-2l apă cât să acopere totul. Aduceţi oala la punctul de fierbere şi reduceti focul. Fierbeţi încet timp de ~1h şi spumaţi din când în când.
Când carnea este fiartă o scoateţi din oală şi o lăsaţi deoparte să se răcorescă. Supa din oală o strecuraţi şi o păstraţi deoparte. Legumele fierte le puteţi folosi la o altă mâncare sau servite pe post de garnitură cu puţin unt la o friptură, fiţi inventivi şi nu aruncaţi mâncarea ;)
Când puiul s-a răcit îl curăţăm de piele şi culegem toată carnea de pe oase. Veţi face un căţel foarte fericit dacă îi veţi da pielea şi oasele ;)
Porţionăm carnea de pui sau pieptul în bucăţi cât o înghiţitură. Eu am folosit piept de curcan.
Vol-au-vent - pieptul de pui si ciupercile
Spălăm, uscăm bine ciupercile pe şervete de hârtie şi le feliem.
Încingem o lingură de unt într-o tigaie încăpătoare şi călim ciupercile şi carnea de pui la foc iute. Adăugăm un căţel de usturoi mărunţit dacă dorim.
Vol-au-vent - calim pieptul de pui si ciupercile
Potrivim de sare, piper şi păstrăm deoparte la cald.
Pregătim apoi sosul alb ca un sos Bechamel foarte asemănător cu ciulamaua românească. Topim 50g de unt într-o cratiţă la foc potrivit, adăugăm făina şi amestecăm timp de 1 minut. Vom folosi 1l din supa rămasă de la fierberea puiului pe care o adăugăm la sos puţin câte puţin amestecând continuu cu un tel ca să evităm să formăm cocoloaşe. Când terminăm de încorporat supa adăugăm smântâna lichidă. Continuăm să amestecăm şi să fierbem încet la foc mic timp de 8min până obţinem un sos bine legat şi cremos.
Turnăm sosul peste carnea de pui şi ciupercile călite şi adăugăm gălbenuşul de ou, vinul alb şi zeama de lămâie după gust. Amestecăm şi mai dâm într-un clocot uşor. Potrivim de sare, piper, acoperim şi păstrăm la cald până în momentul servirii.
Vol-au-vent - adaugam sosul Bechamel
Sosul e aşa de bun că îţi vine să îl mănânci direct din cratiţă :P
Dacă aţi găsit de cumpărat coşuleţe de foietaj atunci treaba e simplă. Le încălziţi uşor la cuptor şi le umpleţi generos cu umplutura delicioasă.
Dacă vreţi să pregătiţi coşuleţele în casă, veţi avea nevoie cam de doua foi de aluat de foietaj congelat şi de 2 pahare unul cu diametrul de ~10cm şi altul de ~3cm.
Decongelaţi aluatul şi decupaţi 16-20 discuri cu gura paharului de 10cm dată prin făină. Jumătate din discurile obţinute le mai decupaţi odată pe mijloc cu paharul cel mic de 3cm. Asamblaţi apoi coşuleţele pe o foaie de copt aşezând discurile goale peste cele pline pensulate uşor cu puţin ou ca să se lipească. Daţi la congelator pentru o jumătate de oră apoi pensulaţi cu ou şi coaceţi în cuptorul încins la foc mare (220°C) pentru 15-20min până se rumenesc uşor fără să se ardă.
Aşezăm câte 2 sau 3 cosuleţe pe farfurii şi le umplem cu umplutura delicioasă. Garnisim cu pătrunjel verde şi servim cu nerăbdare, simple sau cu cartofi prăjiţi…
Vol-au-vent
Merg de minune cu o bere belgiană rece ;)
A ieşit ceva de vis…
Să aveţi poftă!

miercuri, 25 aprilie 2012

Sos picant "Filosofia"

Sos picant Filosofia
V-am mai povestit eu mai demult despre restaurantul nostru preferat cu specific italian Filosofia Italiana. De acolo m-am inspirat pentru supa cremă de roşii şi pentru somonul la grătar cu busuioc, bune tare…
Din seria ce ne mai place nouă mult la Filosofia Italiana este acest sos picant de maioneză şi legume care este servit în meniul de creveţii pane alături de o salată verde şi o felie groasă de lămâie.
L-am gustat, degustat, analizat şi în final l-am reprodus acasă cam aşa…
Timp: 10min
Porţii: 4
Ingrediente: 1 morcov, 3-4 castraveciori mici în otet, 1-2 căţei de usturoi, 1/2 ardei iute roşu (sau mai mult dacă vreţi), 1 fir pătrunjel verde, 4-5 linguri de maioneză (dintr-un ou)
Mod de preparare:
Preparaţi întâi maioneza după indicaţiile de aici sau puteţi folosi maioneză din comerţ dacă vreţi. Eu o prefer pe cea proaspăt făcută în casă.
Curăţaţi morcovul şi îl tăiaţi în bucăţi mari.
Sos picant Filosofia - mixam legumele
Adăugaţi în roboţel sau la maşina de tocat morcovul, castraveţii, usturoiul, ardeiul iute şi pătrunjelul şi mărunţiţi.
Sos picant Filosofia - legumele maruntite
Nu mai rămâne decât să amestecaţi cu maioneza şi să serviţi cu poftă cu orice…
Sos picant Filosofia - adaugam maioneza si servim ca dip
Nouă se place tare mult cu piftele şi bine înţeles cu creveţi pane. Oricum e aşa de bun de îl mănânci direct pe pâine dacă nu e foarte picant :)
Să aveţi poftă!

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Chec Tandreţe de Ciocolată

Chec Tandreţe de Ciocolată
Am revenit din vacanţa de Paşte şi am descoperit cu mare părere de rău că această minutată reţetă care era programată să se posteze automat în lipsa mea nu a apărut pe blog :(
Era o reţetă destinată pentru Masa de Paşte pentru cei ce ar fi vrut să gătească altceva decât clasicul cozonac…
În orice caz, iat-o acum cu puţină întârziere…
Acest chec poate părea banal dar vă asigur că e ceva cu totul şi cu totul deosebit. Se topeşte efectiv în gură şi partea super e că se păstrează intact pentru mai multe zile în şir. La noi a rezistat doar 3 zile iar a treia zi era la fel de fin ca în prima zi ;)
Timp: ~1h
Porţii: 1 chec (6-8 porţii)
Ingrediente: 190 pudră de migdale (migdale măcinate foarte fin), 150g zahăr + zahăr vanilat, 4 ouă, un vârf de cuţit de sare, 100g unt, 35g făină, 70g ciocolată neagră (minim 70% cacao), 1 lingură rom
Mod de preparare:
Topim ciocolata împreună cu untul amestecând ca să se omogenizeze.
Chec Tandreţe de Ciocolată - topim ciocolata
Separăm gălbenuşurile de albuşuri şi batem albuşurile spumă cu un praf de sare.
Chec Tandreţe de Ciocolată - batem albusurile
Amestecăm făina, migdalele şi zahărul şi apoi încorporăm gălbenuşurile, romul şi crema de ciocolată răcită. Înglobăm apoi spuma de albuşuri amestecând uşor cu o spatulă de sus în jos.
După cum aţi observat nu am folosit praf de copt. Nu e nevoie, albuşurile spumă vor face checul să crească.
Tapetăm o tavă de cozonac cu unt şi făină şi turnăm compoziţia ciocolătoasă.
Chec Tandreţe de Ciocolată - coacem timp de 45min
Coacem în cuptorul preîncălzit la 165°C timp de 45-50min. Verificaţi la final cu o scobitoare dacă e bine copt la mijloc.
Chec Tandreţe de Ciocolată
Obţinem o minune de chec, o adevărată tandreţe…
Are o consistenţă uşor umedă, fină, se topeşte în gură ca o mângâiere…
Felie de Chec Tandreţe de Ciocolată
Sper să îl încercaţi, până una alta vă pup cu drag şi vă urez
Poftă bună!

joi, 5 aprilie 2012

Salată de icre cu ceapă

Salată de icre cu ceapă
Se apropie sărbătoarea Floriilor (La multi ani mami!) şi cum se mănâncă peşte m-am gândit că poate v-ar fi de folos o reţetă de salată de icre de peşte.
Întotdeauna am avut impresia că e complicat să baţi icre acasă şi când aveam poftă cumpăram din comerţ. Vreau să vă spun că nici nu se compară pasta aceea fadă din comerţ cu adevărata salată de icre făcută din icre nu din emulgatori…
Aveţi neapărat nevoie de un mixer cu palete fiindcă altfel riscaţi să faceţi scurtă la mână şi să vă apuce noaptea frecând icrele cu lingura de lemn (cum făceau bunicile şi mamele până să apară mixerele)
Acestea fiind spuse hai să facem salată de icre că nu-i deloc greu şi sunt aşa de buneee…
Timp: ~30min
Porţii: 6-8
Ingrediente: 6 linguri de icre de crap puţin sărate, 300-400ml ulei de floarea soarelui, 1-2 linguri zeamă de lămâie, 1-2 linguri apă minerală acidulată, 1 ceapă albă mare
Mod de preparare:
Punem icrele într-un vas împreună cu puţin ulei şi începem să le batem cu mixerul.
Salată de icre cu ceapă - batem icrele cu ulei
Adăugăm câte puţin ulei şi continuăm să batem până vedem că încep să prindă consistenţă. Turnăm apoi 1-2 linguri de apă minerală ca să le albească şi continuăm să le batem.
Spre final adăugăm zeama de lămâie (va rog frumos: nu sare de lamaie, nu hellas sau alte porcarii chimice) şi mai batem de câteva ori.
Salată de icre cu ceapă - adaugam zeama de lamaie
Dacă doriţi, puteţi să puneţi mult mai mult ulei şi să le bateţi mai mult ca să obţineţi o cantitate şi mai mare însă eu nu vă recomand. Mie îmi place să văd şi să simt gustul icrelor nu să mănânc pastă de ulei pe pâine. Unele gospodine mai pun şi miez de pâine sau griş fiert tot ca să mai sporească cantitatea dar eu vă sfătuiesc să folosiţi doar icre de calitate superioară şi ulei într-o cantitate decentă. Asta dacă vreţi să mâncaţi ceva bun…
Salată de icre cu ceapă - adaugam ceapa
După ce aţi încorporat tot uleiul (mai mult sau mai puţin decât am indicat eu) tocaţi ceapa mărunt la roboţel sau la cuţit sau prin răzătoare şi o amestecaţi cu icrele bătute.
Gustaţi şi mai potriviţi de sare sau zeamă de lămâie dacă este cazul. Păstraţi la frigider cam o oră şi apoi serviti cu moderaţie pentru că sunt destul de grele pentru digestie.
Salată de icre cu ceapă
Delicioase… nouă ne plac cu pâine proaspătă şi cu măsline negre ;)
Să aveţi poftă!

luni, 2 aprilie 2012

Ciuperci la tigaie ca în Monschau

Ciuperci la tigaie ca în Monschau
Iarna trecută am vizitat localitatea Monschau din Germania. Un loc feeric în munţi gătit de sărbătoare care ne-a întâmpinat cu zăpadă şi cu aceste ciupercuţe delicioase preparate pe stradă în nişte tigăi imense. Nu vă pot descrie mirosul care se răspândea în aer de îţi lăsa gura apă şi nu puteai să treci pe lângă ele fără să guşti.
Un deliciu pe care am încercat să îl reproduc acasă şi care mi-a ieşit chiar şi mai bun :)
Se face cât ai zice … ciupercuţă…
Timp: ~20min
Porţii: 3-4
Ingrediente: 500g ciuperci proaspete, 2 cepe, 20g unt, 2 linguri ulei, 100g jambon uscat(opţional), 1 lingură condimente uscate asortate (cimbru, dafin, rozmarin, busuioc, mărghiran), sare, piper, pătrunjel verde
Sos: 100ml smântână dulce, 1-2 căţei de usturoi, sare, piper, mărar verde tocat
Mod de preparare:
Încingem untul şi uleiul într-o tigaie încăpătoare şi călim rapid ceapa feliată grosolan şi jambonul.
Ciuperci la tigaie - calim ceapa si jambonul
Adăugăm condimentele uscate şi ciupercile tăiate în sferturi. Eu am folosit jumătate cantitate de ciuperci albe şi jumătate ciuperci brune. O bunătate…
Ciuperci la tigaie - adaugam ciupercile
Amestecăm şi călim rapid la foc iute cam 5-10min nu mai mult.
IMG_7971_
Potrivim de sare, piper şi pregătim rapid sosul. Amestecăm smântâna cu usturoiul pisat, sare, piper şi mărar tocat.
Servim ciupercuţele aburinde scăldate în sos de smântână cu pâine prăjită şi poate chiar şi o salată de primăvară ;)
Ciuperci la tigaie ca în Monschau
Extraordinar de bun…
Poftă mare!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails