Stiu că a cam trecut de acum sezonul urzicilor, dar din păcate nu am avut vreme să vă arăt reţeta asta delicioasă până acum.
Se pare că în ceea ce priveşte legumele verzi precum urzicile, spanacul şi brocoli preferinţele se împart în două mari tabere: cei ce le urăsc cu desăvârşire şi cei ce le adoră.
Eu fac parte din categoria celor care le adoră şi le-ar mânca neîncetat şi la orice masă :P
Urzicile cu usturoi şi mămăligă sunt în topul preferinţelor mele şi se prepară extrem de simplu. Partea mai migăloasă e curăţatul dar eu am avut noroc pentru că mami mea mi-a dat un borcan cu urzici gata curăţate şi opărite numai bune de preparat şi de mâncat :P
Eu le-am făcut aşa…
Timp: ~20min (plus timp de curăţare)
Porţii: 3-4
Ingrediente: ~500g urzici (cam 10 mâini), 1-2 căţei de usturoi, sare, piper, 2 linguri de ulei
Mod de preparare:
Urzicile proaspete le spălaţi şi le curăţaţi de codiţe apoi le opăriţi în apă cu puţină sare.
Le scurgeţi de zeamă şi le tocaţi mărunt la cuţit, la maşina de tocat sau la roboţel.
Se pare că zeama în care au fost opărite urzicile este foarte apreciată pentru calităţile ei nutritive. Dacă vă place o puteţi bea ca pe ceai ;)
Avem urzicile tocate acum treaba e cât se poate de simplă.
Încingem două linguri de ulei într-o cratită şi călim rapid urzicile. Adăugăm usturoiul presat, potrivim de sare, piper şi asta-i tot.
Este o mâncare simplă, rustică dar deosebit de gustoasă, eu o ador!
Pregătim între timp o mămăligă zdravănă şi servim imediat :P
Un deliciu, nici nu ştii ce mănânci atât sunt de gustoase…
Poftă mare!
O reteta minunata ,trebuie neaparat incercata mai ales ca acum e sezonul!
RăspundețiȘtergereAm folosit chili cu piper :) O reteta supppper.
RăspundețiȘtergere