joi, 5 ianuarie 2012

Paste cu ton şi măsline

Paste cu ton şi măsline
Bine v-am regăsit!
Sper că aţi avut parte de sărbători frumoase şi liniştitoare şi că aţi început noul an cu forţe proaspete şi cu zâmbetul pe buze.
Noi am reînceput munca de ieri şi ca după orice vacanţă parcă te trage ceva înapoi când e vorba de mers la serviciu :( Afară plouă de o săptămână şi e o vreme posomorâtă de nu îţi vine să te ridici din pat.
Şi capac peste toate astea, frigiderul e cam gol (că de… după sărbători s-a cam stins tot) şi când vii acasă rupt de foame nu sună a bine :)
Dar nu panicăm şi luăm frumos la răscolit cămara că sigur găsim ceva din care să pregătim o mâncare caldă pentru burţile noastre goale şi moralul cam scăzut.
Conserve de ton am mai mereu în cămară, pastele şi măslinele deasemenea nu îmi lipsesc niciodată şi dacă mai pun la socoteală şi sucul de roşii (de la mama) gata am găsit ce mâncăm azi la cină: paste cu ton şi măsline în sos de roşii.
Timp: ~30min
Porţii: 4-5
Ingrediente: 500g paste făinoase, 1 conservă mare de ton bucăţi (~200g) în ulei sau în suc propriu, 500ml suc de roşii, 1 ceapă mare, 1/2 ardei gras roşu, 2 căţei de usturoi, 1 lingură de capere marinate, o mână de măsline negre fără sâmburi, pamezan ras, pătrunjel, busuioc, 1 linguriţă de zahăr, sare, piper
Mod de preparare:
Tăiem ceapa, ardeiul şi usturoiul feliuţe.
Paste cu ton şi măsline - taiem legumele
Le călim câteva minute într-o lingură de ulei de măsline sau chiar ulei de la conserva de ton şi apoi adăugăm sucul de roşii, o linguriţă de zahăr şi puţină sare.
Lăsăm să fiarbă la foc potrivit cam 10min apoi adăugăm tonul din conservă scurs de ulei sau de zeamă.
Paste cu ton şi măsline - adaugam pestele din conserva
Adăugăm măslinele tăiate feliuţe şi caperele şi mai lăsăm pe foc încă vreo 5min.
Paste cu ton şi măsline - adaugam maslinele si caperele
Potrivim după gust de sare, piper, presărăm parmezan ras, pătrunjel, busuioc şi sosul e gata.
Paste cu ton şi măsline - adaugam parmezan si verdeata
Fierbem pastele după indicaţiile de pe ambalaj (în general cam 10min), le scurgem şi le stropim cu puţin ulei de măsline să nu se lipească între ele.
Servim pastele în farfurii cu sos deasupra sau amestecăm direct în oală pastele cu sosul şi servim.
Paste cu ton şi măsline
Puneţi parmezanul ras pe masă în caz că cineva mai doreşte supliment. Eu ţin mereu în frigider un borcănel de parmezan proaspăt mărunţit la mixer special pentru a fi servit cu paste.
Poftă mare şi toate cele bune!

3 comentarii:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails