duminică, 11 septembrie 2011

Tocana de ficăţei a bunicii

IMG_6591_

Când eram mică îmi plăcea să o ajut pe bunica la gătit. Tataia îmi meşterise un cuţitaş micuţ cât degetul lui mare cu coadă de os frumos şlefuită perfect potrivit pe măsura mânuţei mele. Bineînţeles că era cât se poate de bont şi abia dacă puteam tăia nişte frunze de pătrunjel. Eram însă extrem de fericită că aveam cuţitaşul meu şi contribuiam şi eu la gătit alături de bunica.

Când am mai crescut, aşa cam pe la 10-11 ani am început să fiu din ce în ce mai interesată de ingrediente, cantităţi şi modul de preparare aşa că în vacanţe mamaia mea răbdătoare a început să îmi explice cum se face una cum se face alta. Găteam alături de ea ciorbe, tocăniţe, plăcinte, cozonac, mâncare bună, autentică fără cuburi magice sau prafuri galbene care chipurile dau gust mâncării.

Îmi mai aduc aminte din când în când de mâncăruri ce le gătea bunica… de data asta mi-a venit în minte tocana asta de ficăţei la tigaie aşa că am pregătit-o în memoria ei…

Timp: 40min

Porţii: 2

Ingrediente: 500g ficăţei de pasăre, 2 cepe mari, 1 ardei roşu sau gogoşar, 3 roşii proaspate sau din conservă, 2 linguri ulei de floarea soarelui, dafin, cimbru, sare, piper, pătrunjel verde

Mod de preparare:

Tăiem ceapa şi ardeiul fâşii şi le călim într-o tigaie încăpătoare în două linguri de ulei.

IMG_6565_

Între timp curăţăm ficăţeii de pieliţe şi îi spălăm bine în apă rece. Îi zvântăm pe un şervet şi când ceapa s-a înmuiat un pic îi adăugăm în tigaie şi scuturăm tigaia.

IMG_6566_

Adăugăm sare, piper, o frunză de dafin, cimbru, acoperim cu un capac şi lăsăm să fiarbă la foc mic 10min.

Ridicăm apoi capacul, adăugăm roşiile, scuturăm tigaia şi mai lăsăm pe foc să scadă zeama încă vreo 10min.

IMG_6571_

Încercaţi să amestecaţi cât mai puţin şi cu grijă ca să nu se sfărâme ficăţeii.

IMG_6578_

Între timp punem de-o mămăligă dintr-o cană de mălai şi 3 căni de apă iar când tocana e gata presărăm pătrunjel verde şi mâncăm cu poftă.

IMG_6588_

Merge bine cu ceva murătură, castraveţi acri sau gogoşari la oţet. Acum în sezon, nici o salată de roşii n-ar strica.

Să fiţi sănătoşi!

5 comentarii:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails