Prea multe nu am de zis la reteta asta. Nu cred ca exista cineva care sa nu cunoasca sau macar sa fi auzit de sarmalutele in foi de vita. Eu sunt fan sarmalute, si mama le face asa de buunee… Nu as putea sa compar sarmalutele mele cu ale mamei, dar chiar mi-au iesit si mie foarte bune. Oricum mama sigur le mai pune ceva in ele de ies asa… mai speciale… cred ca dragoste de mama :P
Timp: 4h
Portii: 4 portii – aprox 40buc
Ingrediente: aprox 40-42 frunze fragede de vita (proaspete sau din saramura), 500-600g carne tocata (vita sau amestec cu porc), 1 ceasca orez, 1 ceapa, marar, patrunjel, sare, piper, cimbru, dafin, ienibahar, 100ml suc de rosii, 1 lingura ulei
Mod de preparare:
Intai si-ntai spalam si oparim frunza de vita (fie ea proaspata sau la saramura). Punem frunzele intr-o oala si turnam peste ele apa oparita. Apoi asteptam sa se raceasca ca sa le putem lua cu mana.
Cat se racesc frunzele ne ocupam de compozitie. Tocam si calim ceapa intr-o lingura de ulei.
Spalam si scurgem orezul in trei ape si il adaugam peste ceapa sa se caleasca si el. Cantitatea de orez e asa la ochiometru. Eu am pus cam o ceasca, dar depinde si de preferinte. Unora le place cu mai mult orez, altora cu mai multa carne :)
Adaugam si condimentele: sare, piper, cimbru, dafin si calim toate impreuna cateva minute.
Luam de pe foc, adaugam apoi carnea tocata, ceva verdeata (marar, patrunjel) si amestecam bine compozitia.
Ok, hai ca n-a fost mare filozofie pana acum.
Buun, avem frunzele, avem compozitia, ne punem pe invartit sarmalutele…
Etapele pentru infasurat sarmaluta sunt urmatoarele:
1. Luam o frunza de vita, ii taiem codita si nervurile mai groase si o asezam in palma cu nervurile in sus asa cum se vede in prima poza. Punem pe mijocul frunzei o lingura de compozitie (mai mult sau mai putin in functie de cat de mare e frunza)
2. Aducem o parte de frunza peste compozitie
3. Impaturim marginile si rulam strans sarmaluta
4. Sarmaluta-i gata!
Odata ce ne dam mana la invartit sarmalute o sa mearga mult mai repede si putem sari peste etapa a 3-a. Rulam direct sarmaluta si apoi cu degetul indesam marginile in interior la ambele capete.
Pregatim cratita in care le vom fierbe si asezam pe fundul ei cateva frunze mai urate ca sa nu se prinda sarmalutele. Apoi asezam sarmalutele in cercuri pe parcurs ce le impaturim. Intre straturi punem frunza de dafin si cateva boabe de ienibahar pentru aroma.
Asta-i mascota echipei, cea mai pitica sarmaluta pe care am infasurat-o pana acum :P
La final turnam sucul de rosii, presaram putin patrunjel si adaugam 1-2 cani de apa clocotita cat sa fie sarmalutele acoperite.
Punem peste ele o farfuriuta mica ca sa le tina presate sub zeama si lasam la fiert la foc mijlociu pana dau in clocot. Apoi reducem focul la minim si continuam sa fierbem pentru aprox. 1,5-2h pana se inmoaie orezul si apa scade la jumatate.
Luam farfuriuta si le mai dam la cuptorul incins la foc mediu pentru inca 30-40min sa se rumeneasca si sa mai scada zeama. Incercam o sarmaluta si daca nu e fiarta mai completam cu apa oparita si mai lasam la cuptor.
Asa aratau ale mele cand le-am decretat a fi gata :P
Le-am papat cu mamaliguta fierbinte si smantana. Merg foarte bine si cu iaurt, gustul acrisor al iaurtului se potriveste de minune cu sarmalutele in foi de vita.
Pofta buna si toate cele bune!
daca frunza e mare se taie in doua sa fie mai multa compozitie si mai putina frunza
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos mami pentru completarile aduse retetei. Cine alcineva poate da sfaturi mai pretioase decat insasi cea care m-a invatat sa pregatesc aceste sarmalute delicioase, cu dragoste si rabdare. Te pup si iti multumesc mami.
RăspundețiȘtergeremmmm foarte bun ce as mai manca si eu niste sarmalute in foi de vita,dar lasa ca acusi vine tatal meu din tara si imi aduce foi de vita si o sa fac si eu sarmalute.foarte bun
RăspundețiȘtergereSpor a bunatati Andrusca si un An Nou plin de bucurii!!
RăspundețiȘtergereeu fac sarmalute de fiecare data de cate ori ne e pofta ,nu conteaza de ce sunt facute
RăspundețiȘtergereNU STIU CE CAUTA LA SARMALUTELE IN FOI DE VITA CIMBRU SI FOILE DE DAFIN. ASTEA SUNT SPECIFICE CELOR IN FOI DE VARZA .ASTA CRE CA E SI MOTIVUL PT. CARE MERG MINCATE CU MAMALIGA. PACAT NU MAI SUNT DIFERITE DE CELELALTE
RăspundețiȘtergereVuaaaai, mare chestie, cate bordee atatea obicee. Faceti atata din tantar armasar ca "vai dar nu se pune aia" si "vai dar nu se face asa". Fa-o domnle cum iti place si cum iti casuna, foloseste doar ca inspiratie sau referinta alte retete, ca doar nu te obliga nimeni sa le faci asa si nu asa numai fiindca asa scrie intr-o reteta. E o versiune nu un adevar absolut, so oamenii is diferiti, logic sa creeze lucruri diferite sau sa le modifice pe alea existente.
Ștergerestie cineva daca su pune bors la fiert ?
RăspundețiȘtergerenu se pune bors deoarece se pune suc de rosii
RăspundețiȘtergerefrunzele de vita se oparesc si cu bors facut in casa.
RăspundețiȘtergerefrunzele de vita se oparesc si cu bors facut in casa.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru aceasta gustoasa reteta.
RăspundețiȘtergereAm 62 de ani si deviza mea este cat traiesc am de invatat din bucatarie, viata, prietenie, despre sanatate, asa ca pissicutza09 nu te mai da in stamba ca se vede ca iei totul din magazine, noua ne place sa stam in bucatarie. Acum ma apuc de sarmalute abia astept sa le mananc cu mamaliguta!
RăspundețiȘtergere