vineri, 22 aprilie 2011

Pui Dijonez cu legume rădăcinoase la cuptor

IMG_6608_

Dacă vreţi să încercaţi pentru masa de Paşte un meniu mai puţin tradiţional, fără carne de miel, vă recomand această reţetă de pui frăgezit într-o emulsie de muştar Dijon şi lămâie care va face furori la masă.

Pentru mai mult de 4 persoane puteţi înlocui puiul cu un curcan sau eventual pregătiţi doi pui.

Reţeta e cât se poate de simplă şi puteţi pregăti totul cu o zi înainte pentru ca a doua zi să rămână doar coptul.

Timp: ~1h30 (macerare minim 1h)

Porţii: 4

Ingrediente: 1 pui mare (>1,2kg) şi de calitate eventual bio, 1 lămâie

Emulsie: 2 linguriţe cu vârf de muştar franţuzesc Dijon cu boabe, 1 linguriţă parmezan ras, 1 linguriţe ulei de măsline, 2 linguriţe zeamă de lămâie, 1/2 linguriţă sare, 1/2 linguriţă piper, rozmarin uscat, coajă de la jumătate de lămâie (puteţi pune mai puţin dacă nu sunteţi convinşi)

Garnitură: 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 bucată ţelină, 2 napi, 1 lingură miere, 1 lingură zeamă de lămâie, sare, piper

Mod de preparare:

Curăţăm, spălăm şi uscăm bine puiul cu şervete de hârtie. Eu l-am luat şi gata legat cu un elastic, ceea ce e foarte practic că îi ţine picioarele legate.

IMG_6596_

Amestecăm bine toate ingredientele pentru emulsie şi obţinem o cremă grosuţă. Nu eliminaţi coaja de lămâie din această emulsie. Chiar dacă pare mai ciudat vă asigur că are un rol deosebit în aroma finală.  

IMG_6594_

Frecăm puiul bine pe toate părţile inclusiv pe interior cu acestă emulsie şi îndesăm în el lămâia tăiată în sferturi.

IMG_6600_

Îl acoperim cu o folie de plastic şi îl lăsăm să se macereze la frigider pentru cel puţin o oră. Vă recomand să îl lăsaţi peste noapte, se va frăgezi incredibil vă garantez ;)

Când vine vremea să îl coacem, îl scoatem din frigider şi încingem cuptorul la 200°C. Băgăm puiul în cuptor pentru 15min timp în care ne ocupăm de garnitura de rădăcinoase.

IMG_6603_

Spălăm legumele şi le frecăm bine cu un burete curat. Ţelina o curăţăm de coajă.

Tăiem apoi legumele fâşii sau cuburi potrivite ca grosime şi le amestecăm cu mierea, lămâia, sarea şi piperul.

IMG_6605_

După cele 15min de copt, scoatem puiul din cuptor, aşezăm legumele în tavă şi turnăm puţină apă călduţă.

IMG_6606_

Reducem focul la 180°C şi continuăm să coacem încă 40-50min. Din când în când mai întoarcem puiul de pe o parte pe alta şi îl mai stropim cu sucul din tavă.

La final pornim grilul şi îl rumenim puţin pe toate părţile până prinde o culoare aurie şi o coajă crocantă.

IMG_6611_

Ca să verificăm că este bine pătruns înţepăm până la os pulpele superioare sau pieptul cu o furculiţă cu dinţi lugi sau cu lama unui cuţit. Dacă zeama care iese e clară atunci e copt. Dacă e sângerie sau rozie puiul nu e încă gata.

Scoatem puiul din cuptor şi îl lăsăm să se odihnească vreo 10min înainte să îl servim. Timpul de răcorire e perfect pentru a face rapid un sos de usturoi cu smântână sau un mujdei de usturoi.

IMG_6617_

Servim cu pâine proaspătă pe care o înmuiem în sosul din tavă. Carnea este extrem de fragedă şi suculentă inclusiv pieptul care deobicei iese aţos şi sec. Prin macerarea de peste noapte s-a frăgezit complet şi e un deliciu.

Să serviţi cu poftă şi să aveţi o masă îmbelşugată de Paşte!

2 comentarii:

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails