Legumele astea prăjite pe grill şi macerate în ulei de măsline şi condimente sunt delicioase. În mod normal ar fi pe post de garnitură dar sunt delicioase şi ca aperitiv, combinate în salate sau pur şi simplu mâncate ca atare.
Cum sunt stict vegetariene merg de minune în perioada postului.
Ce mai, eu mă topesc după ele :)
Timp: 15min
Porţii: 2
Ingrediente: 1 vânătă, 1 dovlecel (sau ce alte legume mai doriţi), 3 linguri ulei de măsline, 2 linguri oţet balsamic, sare, piper, busuioc, oregano, cimbru, pătrunjel, 1 căţel de usturoi
Mod de preparare:
Încingem bine grillul sau tigaia grill. Spălăm şi tăiem legumele în felii groase de aproximativ 1cm. Ungem feliile cu puţin ulei de măsline şi presărăm puţină sare.
Când grillul este încins, aşezăm legumele.
Eu am grill electric cu două plăci care se închid. Am ţinut legumele cam 10min. Dacă folosiţi tigaia grill întoarceţi legumele pe ambele părţi.
Am scos legumele, le-am aşezat într-un vas şi le-am stropit cu uleiul de măsline, oţetul balsamic şi am presărat toate condimentele printre ele.
Lăsăm să se macereze pentru câteva minute şi servim călduţe sau reci. Sunt un deliciu.
Şi cum îmi plac la nebunie aceste legume la grătar mi-am pus şi la borcan în ulei de măsline să le am mereu la îndemână pentru salate, gustări rapide, sau garnituri ;)
Am grillat felii de vinete, bostanei şi ardei graşi şi le-am aşezat în straturi în borcan cu feliuţe de usturoi, condimente uscate (busuioc, oregano, rozmarin, cimbru) şi ulei de măsline cât cuprinde.
Închidem ermetic cu capac şi păstrăm la frigider până în momentul servirii.
Dacă doriţi să le conservaţi pentru mai mult timp şi fără să stea la rece ar trebui să sterilizaţi întâi borcanul prin opărire în apă fiebinte sau în cuptor ;)
Poftă bună!
Buna,
RăspundețiȘtergerecautam retete pt pus la pachetelul de pranz si am dat peste pagina asta.. e ok daca pregatesc legumele dimineata si le servesc doar la pranz? nu isi pierd din savoare sau nu se prea inmoaie?
Ale
Buna Ale, legumele grillate si stropite cu ulei de masline si otet vor fi cu atat mai bune dupa cateva ore de macerare. Iti recomand sa le prepari chiar de cu seara si sa le lasi la frigider pana la masa de pranz, vor fi delicioase. ;)
RăspundețiȘtergereAle, iti recomand deasemenea cu cladura sectiunea "Pranzul din sufertas", acolo vei gasi retete speciale pentru pachetelul de pranz de la serviciu ;)
RăspundețiȘtergereSper sa iti fie de folos.
Trinity, sunt foarte fericita ca te-am gasit.. :) am inceput sa imi planific pe zile ce o retete o sa pregatesc. Ieri am testat si pe prietenul meu salata cu piept de pui si telemea.. spre surprinderea mea a fost foarte incantat (el e fan KFC, nu imi puneam mari sperante ca o sa il impresionez). Astazi mancam salata de cartofi cu ton.. Multumesc pentru idei!
RăspundețiȘtergereCu drag, Ale :)
Ale, ma bucur nespus de mult sa aflu ca ati hotarat sa mancati sanatos la pauza de pranz. E foarte usor sa dai fuga la fastfood-ul din colt si sa rezolvi rapid pranzul insa in timp alimentatia nesanatoasa creeaza probleme.
RăspundețiȘtergereVa felicit si va promit ca o sa continui sa postez retete diverse pentru pranzul din sufertas ;)
Sper sa fie de folos cat mai multor persoane si sa devenim cu totii mai selectivi si mai atenti cu ceea ce mancam :P
Retetele sun foarte bune dar in entuziasmul vostru bucataresc macelariti si limba romana: "legumele grillate" "fastfood-ul din colt".
RăspundețiȘtergereAstea sunt rezultatele culturii de google si internet...
Excelenta idee.
RăspundețiȘtergere