vineri, 4 decembrie 2009

Tartă cu ananas ~ Clafoutis

IMG_0511_

Tartele Clafoutis sunt reprezentative pentru bucătăria franţuzească. Sunt extrem de uşor de făcut şi rezultatul este foarte interesant. Tarta are o consistenţă uşor gelatinoasă, apare ca un fel de şerbet puţin mai tare şi se poate face cu orice fel de fructe, în special cele mai acrişoare.

Versiunea cea mai cunoscută este cea cu cireşe sau vişine însă se poate face şi cu fructe de pădure, prune, tot ce doriţi. Eu am preparat-o de această dată cu ananas şi combinaţia a fost delicioasă.

Timp: ~50min

Porţii: 6

Ingrediente: 5 ouă, 130g zahăr (de preferabil pudră), 80g făină, 50-60g unt, 300ml lapte, 300-500g fructe (în cazul meu ananas), 1 plic zahăr vanilat (sau esenţă), un praf de sare

Mod de preparare:

Batem ouăle, adăugăm zahărul şi sarea şi amestecăm bine până se dizolvă zahărul. Adăugăm apoi untul topit şi făina şi mixăm. Urmeză laptele turnat câte puţin până se încorporează în aluat.

IMG_0467_

Vom obţine un aluat aproape lichid, aşa şi trebuie, nu vă speriaţi, se va coace chiar foarte bine.

Ungem tava de tartă cu unt şi încingem cuptorul la 180°.

Aşezăm fructele în tavă. Le puteţi căli un pic înainte cu puţin unt şi o linguriţă de zahăr. Eu am pus ananasul crud direct în tava de tartă, nu l-am mai călit.

IMG_0468_

Turnăm aluatul peste fructe şi dăm la cuptorul încins pentru aproximativ 30 de minute.

IMG_0472_

Aşa arată scoasă din cuptor…

IMG_0505_

Servim tarta călduţă dar e foarte bună şi rece, se mai întăreşte şi e ca o budincă mai tare ;)

IMG_0508_

Bon appétit!

7 comentarii:

  1. Imi place tare mult cum arata tarta si cred ca e si foarte gustoasa.Spune-mi te rog ce diametru are forma ca as vrea sa incerc reteta in weekend Forma mea e cam marisoara si macar sa stiu daca e cazul sa dublez cantitatile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Vio scuze pentru raspunsul tardiv. Forma mea de tarta are diametrul de 26cm. Sper ca va placut tarta daca ai apucat deja sa o faci ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata tare frumos tarta ta! Te rog spune-mi dacă o pot face și cu ananas din conserva. Mulțumesc, îți doresc o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails