E sezonul conopidei şi e frig. Deci soluţia pentru o cină uşoară care să ne încălzească sufletul nu poate fi alta decât o supă cremă de conopidă. Pe cât e de simplă pe atât de gustoasă, conopida are meritele ei aici ;)
Bineînţeles că eu am mancat-o singură, muşteriul meu nu pune guriţa pe conopidă, dar din câte am mai văzut şi pe la alţii se pare nu e unic în univers :D Bărbaţii (nu generalizez or fi şi excepţii) nu prea le au cu anumite legume de genul: conopidă, spanac, brocoli, ţelină, bostanei, şi lista ar putea lejer continua…
Ar fi interesant să se facă un studiu pe tema asta… ce îi determină să nu pună gura pe legumele astea… Să fie denumirea cea care îi zgârâie la urechi şi le închide apetitul de nici nu vor să guste? să fie întradevar gustul legumei? sau obiceiurile cocoloşite ale mamei de a da baiatului mai mult cărniţă decât legume ca să crească mare şi voinic… O să fac poate o aprofundare pe tema asta în viitor :D Oricum, aştept păreri. Sunt curioasă cum e şi pe la alte case…
Să revenim la supica de conopidă…
Timp: ~20min
Porţii: 2
Ingrediente: 2-3 buchete mari de conopidă, 150ml lapte (înlocuiţi cu lapte de soia ca să fie de post), 2 linguri de unt ~20g (sau ulei, margarina nu o recomand, eu în general nu o folosesc), sare, piper, pătrunjel şi crutoane pentru ornat
Mod de preparare:
Fierbem conopida în apă fierbinte cu sare timp de aproximativ 10-15min până intră furculiţa în ea.
Când e fiartă o scoatem într-un vas şi o pasăm cu blenderul. Adăugăm şi 2 polonice din zeama în care a fiert că să se paseze mai uşor.
O punem apoi într-o crăticioară, adăugăm untul (sau uleiul) şi laptele (sau laptele de soia) şi lăsăm să mai dea în câteva clocote la foc mic.
Potrivim de sare şi piper şi asta-i tot. Simplu nu?
Gasnisim în farfurie cu pătrunjel verde pentru contrast şi crutoane crocante ;)
E bună rău!
Păcat pentru cei ce nici nu gustă…
Poftă bună pentru restul!
Eu, ca barbat si mai apoi bucatar nu am depasit inca repulsia ptr anumite legume. Se trage si din copilarie cand, pe la diversele cantine mi se punea conopida prea fiarta, yeahh, varza idem. Ori poate ca noi barbatii avem o predispozitie ptr carne, ca vanatori ce eram odata...
RăspundețiȘtergereV, m-ai facut sa zambesc :) asadar de la instinctele de vanatoare se trage predispozitia pentru carnita !!! M-am mai linistit acum :P
RăspundețiȘtergere