joi, 7 ianuarie 2010

Piure de cartofi

Piure de cartofi
Piure de cartofi bănuiesc că ştie toată lumea să gătească, într-o oarecare măsură. Spun “într-o oarecare măsură” deoarece am avut ocazia de-a lungul timpului să gust nenumarate versiuni de piure de cartofi, unele mai bune, altele mai puţin. E adevărat că este poate garnitura cea mai populară ce însoţeşte friptura în farfuriile româneşti şi ar putea fi detronată doar de cartofii prăjiţi, dar asta e deja o altă poveste.
Cu toate că pare simplu de făcut, piureul de cartofi nu iese întotdeauna atât de gustos pe cât ar trebui să fie. Fie e cleios şi lipicios, fie e fad, fără nici un gust, fie e înnecăcios şi sfărâmicios, fie e moale ca un terci… şi câte şi mai câte.
Cum ar trebui să se prezinte un piure bine reuşit? Pufos, destul de consistent încât să nu curgă dar nici foarte dur încât să fie sfărâmicios, textura uşor nisipoasă iar gustul trebuie să se remarce de la prima înghiţitură. Dulceag de la cartof, cremos de la unt şi lapte sau ulei în cazul celui de post, piureul nu trebuie tratat ca o garnitură banală. Bine făcut, poate fi o adevărată plăcere să îl ai în farfurie şi să îţi mângâie cerul gurii cu textura sa mătăsoasă.
Există câteva reguli de preparare cu ajutorul cărora putem obţine un piure de cartofi demn de moştenirea franţuzească ce o poartă:
1. Cartofii curăţaţi se taie în 2 sau în maxim 4 dacă sunt mari sau se lasă întregi dacă sunt mai mici.
2. Ţinem cartofii tăiaţi în apă caldă la aproximativ 60°C timp de 10min apoi înlocuim apa şi îi punem la fiert. Aceasta va îndepărta amidonul din cartofi care altfel va da consistenţă cleioasă piureului.
3. Pentru pasare ar fi indicat să folosim o presă mecanică, un pasator manual sau maşina de tocat manuală. Prin utilizarea oricarui tip de mixer sau aparat electric ce pasează la viteze foarte mari vom reduce piureul la o pastă lipicioasă şi mult prea omogenă.
Ok, acum să vă arăt cum fac eu piureul de cartofi…
Timp: ~40min
Porţii: 2
Ingrediente: 4-6 cartofi (în funcţie de cât de mari sunt), 150ml lapte sau apă, 20g unt (sau ulei), sare
Mod de preparare:
Curăţăm cartofii, îi tăiem în cuburi mari şi îi ţinem în apă caldă (60°C) timp de 10min ca să scăpăm de amidonul cel cleios…
Piure de cartofi - tinem cartofii in apa calda
Scurgem apoi apa, turnăm laptele (sau apă) cât să cuprindă cartofii şi punem la fiert cu un praf de sare la foc mediu pentru aproximativ 20-30min, până când se pot sfărâma cu furculiţa.
Mie îmi place să fierb cartofii în lapte sau în jumatate lapte, jumatate apă fiindcă le dă un gust foarte bun însă nu e obligatoriu. Îi puteţi fierbe foarte bine în apă şi la final, în loc să folosiţi la pasat apa în care au fiert puteţi pune lapte.
Piure de cartofi - fierbem cartofii in lapte
Când cartofii sunt fierţi îi scurgem de zeamă şi o păstrăm separat.
Avem mai multe optiuni pentru obţinerea piureului din cartofii fierţi. Fie folosim presa de cartofi mecanică, fie maşina de tocat manuală, fie îi pasăm cu ajutorul unei furculiţe fie utilizăm pasatorul manual.
Eu utilizez ultima variantă: pasatorul manual. E adevarat că dacă avem o cantitate mai mare de cartofi devine mai anevoios şi ar trebui să recurgem la presa mecanică sau la maşina de tocat.
Piure de cartofi - pasam cartofii
Adăugăm untul sau uleiul, puţină zeamă în care au fiert cartofii sau lapte şi începem să îi strivim.
Piure de cartofi - pasam cartofii
Adăugăm câte puţină zeamă treptat atât cât să ne permită să obţinem consistenţa pufoasă şi uşor nisipoasă.
Piure de cartofi
Se poate observa în poză textura şi alveolele de cartof care dau consistenţa nisipoasă piureului.
Potrivim de sare şi servim cât încă este cald. Reîncălzit nu mai e atât de bun, aşa că ideal ar fi să îl servim imediat după preparare.
Piure de cartofi cu piept de pui la gratar
Fac destul de des piure de cartofi ca să acompanieze carnea la grătar sau vreo friptură la cuptor aşa cum s-a întâmplat şi cu delicioasele copănele Hoegaarden Grand Crue.
Piure de cartofi cu copanele Hoegaarden
Delicios este piureul de cartofi şi merită să îi acordăm toată atenţia la preparare ca rezultatul să fie pe măsură ;)
Poftă bună!

32 de comentarii:

  1. Foarte buna reteta! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. excelent,foarte reusita reteta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, o zi frumoasa si te mai astept!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu mã îndoiesc ca trebuie sa fie foarte gustos piureul, facut in acest mod. Doar cã, pentru a fi realmente perfect (nu numai din punctul meu de vedere, vã asigur),lipseste un mic mestesug..ca sa zic asa. Am ezitat sa-l fac public (e de domeniul secretului culinar), însã mi-am spus ca daca nu-l impartasesc si altora, nu-mi tihnesc sarbatorile de iarna. Asa ca...mai punetzi in aceasta compozitzie o linguritza de...otzet de mere...e ceva de vis...nu-mi venea sa cred pana nu am incercat...va jur ca nu exista piure de cartofi perfect fara aceasta linguritza de otzet de mere...evident...bio...Ba mai mult, putzin ulei de masline de foarte buna calitate (cum ar fi de exemplu Kalamata din Grecia sau Grand-Servan din sudul Frantei), care sa faca o anumita concurentza untului (care e mai putzin sanatos de altfel) va incununa aceasta retzeta regala.
    Stefan (Geneva, 23 decembrie 2010)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc frumos Stefan pentru faptul ca ai impartasit aici pe blog secretul piureului tau. Voi incerca negresit cu urmatoarea ocazie cand mai fac piure de cartofi ;)
    Iti urez tie si familiei tale Sarbatori Fericite si Un An Nou plin de bucurii si impliniri!

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte buna reteta eu nu stiam ca poti fierbe cartofii si in lapte,e adevarat ca da un gust mai bun dar eu puneam lapte cand faceam piureul.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt sigura ca e foarte bun si asa cum faci tu Andrusca. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. este cal mai bn pireu am incercat e o savoare................. te piup dulce trinity

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur ca ti-a placut piureul, te pup si eu!

    RăspundețiȘtergere
  10. A iesit genial.Blogul tau e cel mai bun lucru din viata mea de burlac de pana acum:))

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna, multumesc pentru aprecieri si felicitari pentru piure!
    La cat mai multe reusite! ;)

    RăspundețiȘtergere
  12. Fain! :)
    Ms mult Trinity.

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru putin. Sa aveti un Paste Fericit si Imbelsugat!

    RăspundețiȘtergere
  14. super.multumim ca ne-ai impartasit reteta ta!

    RăspundețiȘtergere
  15. Da, prima data cand fac piure am ales sa fac dupa reteta asta si mie placut la nebunie si cu otet de mere.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ar trebui sa se numeasca altfel blogul...eu sunt baiat si citesc o reteta pe "ce retete mai fac fetele"... :P

    RăspundețiȘtergere
  17. E delicios! dar exista un secret- mai intii se scurge toata zeama din cartofi intr-un vas, cartofi se preseaza bine fara nici un pic de zeama, numai dupa asta adaugam untul, 2-3 lingure de smintina, zeama ramasa de la fierbere ( sau inlocuim zeama cu lapte)-in acest caz piureu va fi omogen )))

    RăspundețiȘtergere
  18. Ideal ar fi să ţii cartofii cam 30 de minute în apă la 62 de grade, apoi fierţi normal în apă. După fierbere se pasează (uşor) prin sită. În acest fel, textura este aşa cum ar trebui. Untul adăugat după trebuie să aibă cam 50% grăsime. Gustul acestui piure e, cu adevărat, delicios!!
    Acelaşi, Theo...

    RăspundețiȘtergere
  19. piureul facut cu ulei crud care se toarna peste cartofii fierti bine si fierbinti si se mesteca bine cu o lingura de lemn adaugind zeama de la cartofii fierti este un piure foarte gustos,usor de digerat si este placut la gust si rece in afara de faptul ca este si die4tetic si nu mareste colesteroul ca piureul gatit cu unt,lapte si smintana.daca veti gati odata acews piure veti dori sa-l preparati mereu in acest mod.Pofta buna

    RăspundețiȘtergere
  20. fetelor dar ceapa aurie unde e ? hai sa facem ca la francezi ca reteta bunicii nu mai e buna ne creste colesterolul de aia au murit la 96 de ani

    RăspundețiȘtergere
  21. pentru mine un piure adevarat se face cu smantana din belsug, unt si branza de orice fel, muuulta branza... din doua linguri te saturi si are un gust foarte bun... asta pentru cine nu numara caloriile :))

    RăspundețiȘtergere
  22. Are ceva daca in timp ce pisezi cartofii pui niste iaurt in loc de lapte sau margarina !?

    RăspundețiȘtergere
  23. foarte bun pireul!multumesc pentru reteta

    RăspundețiȘtergere
  24. Foarte bun piure-ul, multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  25. mi-a iesit din prima ffff bun!!!merci

    RăspundețiȘtergere
  26. foarte fain:) ACUMA L AM TERMINAT!!!!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails