joi, 21 ianuarie 2010

Thon Grillé en sauce Raïto

IMG_0932_

Această bunătate se prepară în exclusivitate în regiunea Provence din sudul Franţei. Cum are ieşire la Marea Mediterană, vă puteţi imagina câte bucate delicioase pe bază de peşte şi fructe de mare se pot savura acolo… Tare mi-aş dori un concediu în Provence :P dar până se va materializa (sper…) mă voi mulţumi să experimentez câte ceva bun cu iz de Mediterana :P

Originea sosului Raïto e puţin confuză. Se spune că ar putea fi de origine ioniană (greacă), importată de fenicieni la Massilia (acum numită Marsilia) sau că ar semăna cu un preparat tradiţional gătit de evrei în ajunul Sabbatului. Cert e că merită gustat, e delicios ;)

Timp: ~30min

Porţii: 2-4

Ingrediente: 2-4 fileuri de ton proaspăt (sau congelat), 2 linguri de ulei de măsline, 1 ceapă, 1-2 căţei de usturoi, 500ml suc de roşii sau roşii proaspete mărunţite, 100ml vin roşu sec, 100g măsline negre micuţe fără sâmburi, 1 lingură de capere, 1 linguriţă de făină, cimbru, dafin, sare, piper, busuioc, pătrunjel

Mod de preparare:

Uscăm bine fileurile de ton cu şervete de hârtie şi le ungem cu puţin ulei de măsline, sare, piper şi cimbru. Le lăsăm la frigider să se marineze un pic cât preparăm sosul Raïto.

IMG_0907_

Călim aprox. 5min ceapa tocată şi usturoiul mărunţit într-o crăticioară cu cele două linguri de ulei de măsline.

IMG_0909_

Adăugăm făină şi apoi sucul de roşii, sarea, condimentele şi dăm într-un clocot.

IMG_0912_

Adăugăm măslinele, caperele, şi…

IMG_0914_

…vinul

IMG_0915_

Reducem focul şi lăsăm să fiarbă încet timp de 10min.

IMG_0925_

Gata sosul… mmm delicios ;)

Ne ocupăm de peşte. Încingem bine bine grătarul şi apoi aşezăm fileurile de ton. Coacem timp de 3-4min pe fiecare parte în aşa fel încât carnea să rămână suculentă.

IMG_0917_

IMG_0919_

Aşezăm pe farfurii şi servim cu sos Raïto deasupra şi o garnitură la alegere. Noi am ales orezul sote cu legume şi a fost foarte buun.

IMG_0929_

Ne-a plăcut ;)

IMG_0935_

Poftă bună!

4 comentarii:

  1. De azi dimineata aleg retete de pe blogul tau minunat!! Dar de unde file de ton la noi?
    Oricum , felicitarile mele sincere si.. mi-ai deschis si mai mult apetitul pentru gatit :

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, ma bucur tare mult ca iti plac retetele de aici de pe blog. File de ton proaspat intradevar e mai greu de gasit dar congelat ar trebui sa fie pe la Metro, Real sau Carrefour. Stiu ca aveau la lazile frigorifice o gramada de specialitati de peste, creveti sau alte fructe de mare ;)
    Spor la bunatati si te mai astept cu drag aici in bucataria mea virtuala :)
    Sarbatori Fericite!

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata foarte bine, si pare usor de facut. Am sa incerc si eu. Dar eu nu stiu de unde sa iau "caperele" ( nici nu am auzit ), pot sa fac sosul si fara??? Si m-am gandit, tonul nu pot sa-l inlocuiesc cu o friptura de vita ???

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna, capere gasesti pe la orice supermarket la raionul unde se vand maslinele si condimentele. Sunt deobicei in niste borcanele micute. Daca nu gasesti asta e, faci fara ;)
    Bineinteles ca poti inlocui tonul cu vita daca doresti. De altfel tonul mai e numit si vita marii pentru ca se aseama foarte mult la textura si gust.
    Spor la bunatati!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails